Dedicație

E prima mea vară fără tine.
E prima vară dintre zecile de veri care vor urma.
E prima vară care nu mai are miros de fructe, de mare, de viață.
E prima vară care nu mă încălzește.
E prima vară în care sufletul meu e înghețat.
E prima vară rece, din ultimii optsprezece ani.
E prima vară înstrăinată de lume.
E prima vară cînd nu simt gustul cireșelor sau aroma de pepene verde.
E prima vară cînd florile de cîmp se-ofilesc.
E prima vară cînd apa curge nu din izvoare, ci din ochii mei.
E prima vară cînd vreau să dorm noaptea și să visez. Să te visez.
E prima vară cînd număr secundele, zilele, anii.
E prima vară cînd mă gîndesc la bătrînețe.
E prima vară cînd îmi doresc să mă aflu pretutindeni, numai nu aici și acum.
E prima vară cînd regretele răsar înaintea soarelui.
E prima vară de dor și de durere.
E prima vară cînd nu mai aud glasul tău, cînd nu te văd alături. Cînd nu simt căldura ta.
E prima vară cînd sufletul meu e pustiit, iar casa e goală și rece.
E prima vară cînd stelele strălucesc mai frumos. Datorită ție.
E prima vară lipsită de farmec și culoare. Pentru că le-ai luat cu tine, atunci cînd ai plecat.
E prima mea vară fără tine.
E prima, cea dintîi durere.

Pentru tine, cea urcată la stele

Te-am visat azi-noapte, te-am visat așa cum doar cei îndurerați și sugrumați de emoție o pot face.

Ai apărut ca un înger coborît din ceruri. Am simțit, barem pentru cîteva secunde, ceea ce simt orbii atunci cînd văd pentru prima dată lumina sau ceea ce seamănă ploaia pe pămîntul uscat de veacuri- fericire. Și nu una oarecare, ci o fericire plenară, celestă poate.

Nu pot reda în cuvinte ce amalgam de fiori mi-au străbătut corpul tremurător și cîtă recunoștință a izvorît din inima mea secătuită de lacrimi. Am căzut în abis și m-am înălțat în același timp. Aș fi dat orice pentru a imortaliza acest vis, pentru a-l converti în realitate. Însă visele rămîn a fi o parte ascunsă din existența noastă, după care tînjim cu ardoare și plini de regrete. 

Să fi fost adevărat, Doamne!... Să fi fost realitate ceea ce a montat subconștientul meu, aș zice că minunile există.

Acum însă, cred că omului îi este dat să cunoască fericirea doar în vis și toată viața să și-o trăiască ca pe o iluzie. Se consideră că ar trebui să ne săturăm cu grăunțele de bucurie pe care le colectăm de-a lungul existenței noastre, deoarece nu merităm mai mult. Or, așa e legea vieții. Sau poate că nu suntem destul de altruiști și recunoscători pentru a  simți acea fericire deplină, covîrșitoare. 

Te-am visat, stea de mărgăritare. Te-am visat așa cum nu am mai făcut-o niciodată pînă acum. Și pentru prima dată, după cinci luni de zile, am fost fericită.


În vis.

Ecou

Totul este efemer.Oamenii,timpul,amintirile,sentimentele,viața.Nu îndrăznim să ne împotrivim,ne adaptăm doar.Oamenii nu se schimbă,rămîn aceiași,pur și simplu adoptă o mască nouă pentru o perioada de timp,cu scopul de a se camufla.Etapa asta de imago sau metamorfoză,e și ea efemeră.Vrem să schimbăm lumea,să atingem cele mai înalte culmi,însă suntem falsificați de societate și intoxicați cu valorile materialiste de astăzi.Vrem cu toții să găsim fericirea și uneori,o căutăm atît de departe,încît uităm că ea ne-a fost alături tot acest timp,ascusă într-un zămbet,într-o îmbrățișare,într-o vorbă bună sau chiar în persoana de alături,dornică să o descoperim.Sîntem orbiți de perfecțiune și uităm să prețuim ceea ce avem.Uităm de valori,de principii și de noi înșine.Devenim falși,patetici și dezarticulați.Fugim nebunește după lucruri de care nu avem nevoie.Ne pierdem în vîltoarea timpului,uitînd să ne oprim,preț de o secundă și să respirăm.Sîntem copleșiți de tot ce ne înconjoară.Renunțăm prea repede,uităm prea ușor,iubim prea puțin.De ce? Pentru că nu avem timp.Sîntem mereu în așteptare :a zilei de vineri,a dragostei,a visurilor.Așteptarea asta ne consuma treptat și imbatabil.Am încetat să mai credem în povești,în magie,în miracole pentru că nu avem timp,iarăși.Ne programăm viitorul,fără a ține cont de prezent.Încetăm să visăm colorat și să mai fim copii.Cu toții vrem mașini de lux,o carieră strălucită și bunăstare financiară,însă oare asta e cel mai important  sau admirabil lucru în viață? Uităm să ne prețuim și să-i prețuim pe cei de lîngă noi.Ne conducem după niște stereotipuri false,ingrate și devenim monotoni,șterși,plagiați.Mă întreb,oare cîți dintre noi ar fi în stare să-și vîndă mașina pentru a ajuta un om al străzii?Cred că îi putem număra pe degete.Devenim dureros de indiferenți ,inumani și asentimentali,doar pentru că ne copleșesc problemele noastre și nu avem timp pentru alții. 

Mi-aș dori să evadez pentru un timp din rutina zilnică,să-mi creez o lume a mea,să mă debarasez de orice grija sau problemă și să fiu fericită.Să pot admira în voie natura,să vorbesc cu cerul,să ascult vîntul și să nu mă sufoc de nedreptate.Să fiu doar eu și eul meu lăuntric.Cer prea mult,cred.

Mă doare cînd oamenii mă dezamăgesc si mă decepționeaza,pentru că eu mai am tupeul să cred că ei se pot schimba,spre bine.Doare cînd realizezi cîtă energie si nervi irosești cu așa persoane.Doare cînd te consumi  în zadar și te iluzionezi năprasnic,pentru cineva care nu merită.Doare cînd vezi că oamenii nu depun nici macar un minim efort să se perfecționeze,sau măcar să tindă spre asta,ci se resemnează atît de indiferent.Doare cînd ai speranțe și se spulberă așa de ușor.Însă cel mai tare doare,atunci cînd începe să nu-ți mai pese.

          Uneori îți e atît de dor de unii oameni,încît uiți că îți este mai bine fără ei.
          Însă,totul este efemer...

Strigatul launtric

Sunt o tinara visatoare.Iubesc si am iubit.Ma indragostesc de tot ce e frumos.De oameni.De zimbete.De natura.De viata.Da..,iubesc viata cu o intensitate de nedescris!..
Am plins ascultind muzica si privind banale fotografii.Am dat telefoane doar pentru a asculta o voce.Am fost purtata pe cele mai inalte culmi si am trait emotiile la maxim.
Am fost indragostita de un suris.Am descoperit oameni minunati.Am visat cu ochii deschisi.Am privit cu  sufletului frumusetea vietii.Am iertat greseli de neiertat.
Insa niciodata nu voi renunta sa privesc si sa merg inainte.Sa simt emotii noi,sa descopar altceva.Sa iubesc viata si sa fiu fericita.....Nu voi renunta niciodata la fericire!!!...

Timpul din clepsidra(destinul unei zile)

Dimineata.Intuneric.Vise.
Ceai.Cuvinte.Emotii.
Stres.Nervi.Calmante.
Decizii indecise.
Masina.Fereastra.Lume.
Oameni.Ploaie.Lacrimi.
Frig.Somnolenta.Oboseala.
Dupa-amiaza.
Destin.Soarta.Viata.
Ginduri.Analize.Ciocolata calda.
Ferrero.Carti.Tacere.
Dezordine launtrica.
Drum.Case.Forfota.
Imbulzeala.Priviri.Dorinte.
Ceata.Nori.Vint.
Cuvinte uitate.
Seara.Raceala.Galgar.
Fursecuri.Liniste.Zimbete.
Camera.Intuneric.Vise.
Noapte buna.

Urmele din inima

Stiu ca tot ce simt este efemer.
Stiu ca toate trec,lucrurile se schimba,apoi se repeta...si noi uitam aproape tot.Uitam ca ne-a durut,uitam ca am fost fericiti,uitam ca am visat,uitam sa fim noi.Uitam ce-a fost ieri pentru ca prezentul e mai coplesitor.Timpul fuge,emotiile se uita.Ma gindesc cum ar fi daca toata viata noastra s-ar petrece pe muzica.Asa ca in filme.Daca plingi,sa plingi pe o piesa care iti ravaseste si mai tare sufletul.Daca fugi pe strada,sa auzi in aer un hit care sa-ti accelereze bataile inimii.Daca iubesti,sa o faci pe o melodie romantica.Daca vrei sa zbori,dorinta asta sa te inalte alaturi de o piesa care sa te convinga ca nu exista lucruri imposibile...cel putin nu azi! Si daca toate astea am putea sa le privim mai tirziu ca pe niste filme de colectie despre noi...nu am uita nimic.
Stiu ca totul este efemer,dar nu cred.
Evenimentele,parerile despre oameni,lucrurile bune sau cele dureroase,toate trec,dar neaparat lasa urme in inima noastra.Si aceste urme pe unii ne omoara,pe altii ne ridica mai sus....
Descoperiti aceasta primavara...cu inima.Sa aveti un anotimp plin de emotii,parfum de flori si amintiri care sa va ramina in inima.

Portret nonconformist

Tu.

Vocea ta.

Zimbetul tau.

Privirea ta.

Ochii tai.

Parul tau.

Pasii tai.

Mirosul tau.

Felul cum vorbesti.

Felul cum ma privesti.

Felul tau de a fi.

Puterea ta.

Umorul tau.

Miscarile tale.

Corpul tau.

Chipul tau.

Tu.